CabanaCraft
Primul camp online!
Despre CabanaCraft
Evenimentul a inceput dintr-o idee spontana ce i-a venit lui Filip (a.k.a. DonfFelipe21), ca in situtaia curenta in care nu mai putem face iesiri din cauza pandemiei de COVID-19, sa ne adaptam situatiei si sa facem ceva diferit. Nu sa renuntam la iesiri, dar sa le mutam, temporar, in online, in Minecraft.
Ideea a fost vazuta cu un super potential de catre Sebastian (a.k.a. sebostorm), care a tinut legatura cu Filip pentru a pune la punct detaliile proiectului.
Astfel, dupa ce s-a facut putina cercetare in domeniu, caci niciunlul nu avea idee cum sa inceapa acest proiect, Seba a ramas sa se ocupe de partea tehnica si de o parte din aspectul general al serverului, iar Filip a ramas sa construiasca decorul serverului ce urma sa devina "CabanaCraft".
Astfel, dupa 6 saptamani de planificari, evenimentul a avut loc in data de 23 Mai 2020, cu un total de 82 de participanti.
❝A fost greu, a fost uşor, nu mai contează, a fost. Cum a fost posibil să fie voi încerca să vă prezint, pe scurt, în cele ce urmează.❞
Aşadar, să o luăm cu începutul, respectiv cu ideea de a pune în practică un proiect de câmp în condiţii extreme, recte de distanţare socială. Grea încercare, aş putea spune , dacă mai pui la socoteală, şi pregătirile pentru un examen de bacalaureat şi alte cele pentru facultate. Cum, însă, cu un cântec se face primăvară câteodată, am zis că merită încercat şi cu un camp. Cântecul, de fapt, un cântecel, îl puteţi ascultă şi voi în cadrul unei reclame TV la apă plată, interpretat de mai mulţi copii, şi care are că mesaj principal următoarea zicere: “Totul va fi bine!” .
Ascultându-l m-am întrebat: de ce să nu ţii seama de un asemenea îndemn, mai ales când vine de la viitor? Şi uite aşa am decis să urmez sfatul viitorului şi să încerc să transform prezentul în trecut. Cam complicat pare, dar, dacă te mai uiţi odată cu ce ai la dispoziţie prin casă vezi că distanţele şi distanţarea socială sunt doar nişte pseudo obstacole care pot fi foarte bine ocolite. Aşa am făcut şi eu şi, coincidenţă sau nu, ochii mi-au căzut pe Minecraft, un joc sandbox open-world.
Am prezentat idea mea liderului și prietenilor mei cercetași la un AG de centru local, iar unui prieten i s-a părut o idee foarte bună. Am vorbit cu el şi i-am povestit despre scenariul în care am putea pune la punct un camp de la distanţă în care să se întâlnească toţi cercetaşii dornici de o astfel de aventură. Bineînţeles, pe “muzică” de Minecraft. A fost de acord, şi, uite aşa, după mai multe reprize de “joacă”, am reuşit să construim ceea ce am denumit CabanaCraft.